Până cel târziu miercuri, 31 martie 2021, vă puteți înscrie la competiția FameLab International, cea mai importantă competiție internațională de comunicare a științei. Evenimentul, organizat de British Council România și Cheltenham Science Festival se află la a XII-a ediție în România și se desfășoară în peste 20 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Africa de Sud.

FameLab – Competiție de Comunicări Științifice 

Tema competiției din 2021, destinată studenților sau cercetătorilor de peste 18 ani care studiază sau lucrează în inginerie, medicină, tehnologie, biologie, chimie, fizică și matematică este Science for a better future / Știința pentru un viitor mai bun.

Participanții sunt încurajați să ajute publicul larg să înțeleagă rolul esențial pe care descoperirile științifice și dezvoltările tehnologice actuale îl au în rezolvarea unor probleme majore ale lumii contemporane.

Pentru a se înscrie în concurs, participanții trebuie să completeze formularul disponibil pe aplicatia Microsoft Office Teams AICI și să aleagă selecția online în cadrul căreia își vor susține prezentarea.

Știința în trei minute

Concurenții FameLab vor avea la dispoziție doar 3 minute pentru a fascina publicul și juriul cu o prezentare a unui subiect științific, fără a se folosi de prezentări tip PowerPoint sau de alte resurse. Astfel, prezentarea va trebui să fie nu doar riguroasă din punct de vedere științific, ci și originală și interactivă, pentru a reuși să capteze atenția publicului larg. Prezentările vor fi evaluate în baza a trei criterii: conținut, claritate și carismă.

Ulterior acestei etape, concurenții selectați vor fi invitați la preselecțiile regionale FameLab, organizate pe parcursul lunii aprilie la universități și centre de cercetare din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu și Târgu Mureș.

Câștigătorul finalei naționale FameLab Romania 2021 va avea ocazia de a reprezenta țara la finala globală FameLab International, organizată în toamna acestui an.

De asemenea, finaliștii vor avea șansa de a afla de la unii dintre cei mai buni comunicatori de știință din lume, prin participarea la un masterclass de comunicare, de ce este importantă interacțiunea cu publicul.

Nu în ultimul rând, prin participarea la competiție, concurenții vor avea șansa de a întâlni alți pasionați de știință și de a intra în rețeaua FameLab România și FameLab International, de a participa la evenimente de promovare a științei în rândul publicului din România, precum și de a-și dezvolta considerabil abilitățile de prezentare.

Despre FameLab

Despre FameLab am mai scris AICI.
Reunind peste 10.000 de studenți, cercetători sau profesioniști în discipline STEM din universități, organizații și centre de cercetare din întreaga lume, FameLab este cea mai mare competiție globală de comunicare a științei.

Aflată la a XII-a ediție în România, competiția FameLab este organizată de British Council România și Cheltenham Science Festival în parteneriat cu Universitatea din București și cu alte universități și organizații de știință din țară și urmărește să ofere o voce pe scena globală studenților și profesioniștilor în știință, aceștia având astfel oportunitatea de a comunica activitățile și rezultatele muncii lor către publicul larg.

Astfel, comunicarea clară, pe înțelesul oricui, în formatul FameLab, ajută nu doar la înțelegerea și filtrarea adevărului științific de ficțiune, pentru a limita răspândirea pseudo-științei, ci și la reducerea decalajelor de educație științifică din cadrul diferitelor comunități.

Mai multe informații cu privire la înscrierea în competiție și la desfășurarea concursului în România sunt disponibile pe site-ul British Council Romania

Cheltenham este una din cele mai vechi stațiuni balneoclimaterice din Marea Britanie, deține un număr impresionant de biserici foarte vechi și de diverse denominațiuni (este locul unde s-a filmat Harry Poter),  este Government Communications Headquarters și orașul numărul unu în ceea ce privește educația în Marea Britanie. Cheltenham a devenit foarte popular și datorită festivalulrilor internaționale de muzică jazz, literatură și știință care au loc anual în Marea Britanie. Motto-ul orașului este: Salubritas et Eruditio (“Sănătate și Educație“)

Contact:

 

read more

Uniqube a deschis larg porțile hubului de educație pentru anul școlar 2020 – 2021.

Anul acesta provocările sunt deosebit de mari pentru toți cei care se alătură centrului Uniqube. Dacă doriți să cunoașteți provocările noastre vă invităm să ne trimiteți un mesaj pe aplicația Whatsapp, la nr. de tel. 0745432592.

Uniqube a deschis larg porțile hubului de educație pentru anul școlar 2020 – 2021.
 
Anul acesta provocările sunt deosebit de mari pentru toți cei care se alătură centrului Uniqube. Dacă doriți să cunoașteți provocările noastre vă invităm să ne trimiteți un mesaj pe aplicația Whatsapp, la nr. de tel. 0745432592.
 
In fiecare an, Uniqube a oferit cursuri de calitate, confirmate de reușitele la examene recunoscute național și internațional. Uniqube vă propune noi experiențe educaționale, printr-o serie de cursuri si cluburi care, impreună, construiesc o nouă identitate.
 
Limba engleză pentru examenele Cambridge si IELTS, toate nivelurile CEFR (A1, A2, B1, B2, C1, C2), cu prof. Gabriela Laslău.

Teatru în limba engleză, cu actorul Ștefan Huluba si prof. Gabriela Laslău.

Clubul de Public Speaking AGORA MANIA, afiliat la Agora Speaking International, cu prof. Gabriela Laslău

Clubul de Dezvoltare Personală (Dezbateri, Oratorie si Gândire Critică), cu prof. dr. Nicoleta Zărnescu si prof. Gabriela Laslău

Istorie pentru examen de bacalaureat și admitere la facultate, cu prof. dr. Nicoleta Zărnescu

Limba română pentru evaluare națională, bacalaureat și admitere la facultate, cu prof. dr. Mihaela Chiribău (doar online)

Matematica pentru examene naționale, bacalaureat si admitere la facultate, cu prof. Paul Stanciu

Care sunt pașii pe care trebuie să-i faci pentru a participa la hubul educațional Uniqube?

Trimiteți-ne un mesaj pe aplicația Whatsapp, la nr. de tel. 0745432592.

read more
British Council a deschis înscrierile pentru competiția FameLab 2019.
Dacă poți explica un concept științific pe înțelesul unei public larg în maxim trei minute, poţi să te înscrii la FameLab! Poți ajunge să reprezinți România la finala internațională FameLab din Marea Britanie și să ai acces la oportunități profesionale în domeniul comunicării științei la nivel internațional.
We are looking for people who have scientific stars in their eyes, people
who can present an entertaining, original and exciting talk that is
scientifically accurate but appealing to a non-scientific audience“.
Kathy Sykes, Director Cheltenham Science Festival, 2015
Marea Britanie
Care sunt pașii pe care trebuie să-i parcurgi pentru a participa la FameLab?
Participanții se pot înscrie la FameLab online prin trimiterea unei prezentări video de maximum 3 minute despre un subiect din știință la alegere. Instrucţiunile pentru prezentarea video sunt disponibile aici
Înainte de a aplica, asigură-te că eşti eligibil pentru a participa la competiţie.

Termenul limită de înscriere este 31 martie 2019 (23:59).

Din rândul concurenţilor care se înscriu cu o prezentare video, juriul urmează să selecteze participanții care se vor califica în preselecțiile regionale.

Ce urmează?
Concurenții selectați pentru finală vor participa la un masterclass, care îi va ajuta să își îmbunătățească abilități esenţiale de comunicare media şi de prezentare. Masterclass-ul va fi susținut de un trainer din Marea Britanie și se va desfășura în perioada 21 – 21 aprilie 2019, în București.

Finala națională

Toți finaliștii care vor participa la masterclass vor intra în finala națională Famelab. Marea finală FameLab România va avea loc pe data de 17 mai 2019 ora 19:00 – 21:00 la ARCUB București (Str. Lipscani, nr.84-90), în Sala Mare. Pentru spectatori participarea la prezentări este condiționată de înscrierea în prealabil la eveniment. Câștigătorul finalei naționale va reprezenta România la FameLab International în Marea Britanie.

Cum veţi fi evaluat?
Juriul este format din personalităţi din domeniul ştiinţei şi jurnalişti. Concurenţii vor fi evaluaţi in funcţie de următoarele criterii:

1. Conţinutul ştiinţific – Prezentarea trebuie să fie corespunzătoare din punct de vedere ştiinţific și să aibă un real impact asupra publicului. Temele controversate sau cele care generează incertitudini în rândul comunităţii ştiinţifice nu trebuie evitate, ci din contră! Pentru a asigura comunicarea eficace şi precisă a ştiinţei, îi încurajăm pe concurenţi să verifice conţinutul prezentărilor cu profesorii lor sau cu un îndrumător, pentru a se asigura că prezintă clar un concept ştiinţific, care reflectă ultimele inovaţii în domeniu.

2. Claritatea în comunicarea ideilor – Oricât de complicată sau de ambiţioasă ar fi tema, juriul şi publicul trebuie să înț eleagă cu ușurinț ă aspectele pe care le prezentați.

3. Carisma şi calităţi de bun comunicator – Dincolo de dimensiunea educativă, cei prezenţi trebuie să fie încântaţi de prezentarea la care vor asista. De aceea, FameLab pune accentul pe o caracteristică uneori greu de definit, pe care deseori o numim carismă. Câştigătorul competiţiei va fi cel care va reuși să transmită pasiunea sa pentru ştiinţă tuturor celor prezenți.

Mai multe detalii privitoare la cei trei “C” esențiali pentru prezentare puteți urmări pe canalul Youtube dedicat FameLab sub titlul: “Content, Clarity and Charisma“.

Stăpânirea limbii engleze reprezintă o condiţie necesară în vederea participării la finala FameLab International care va avea loc în luna iunie în Marea Britanie.

 

Finala internațională va avea loc în cadrul Cheltenham Science Festival în perioada 4 – 9 iunie 2019.

Deşi prezentările din cadrul preselecțiilor şi a finalei naționale vor fi în limba română, dacă vei câştiga, în finala internațională va trebui să prezinți în limba engleză.

 

Finala FameLab Romania pe ani o puteți urmări accesând:

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019

 

Finala FameLab International pe ani o puteți urmări accesând:

2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019

 

Câștigătorii Finalei FameLab International pe ani îi puteți urmări accesând:

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019

 

Câștigătorul din partea publicului a ediției internaționale FabLab 2018 a fost Mihnea-Ioan Nicolescu (Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București) care a reprezentat România.

 

Cheltenham este una din cele mai vechi stațiuni balneoclimaterice din Marea Britanie, deține un număr impresionant de biserici foarte vechi și de diverse denominațiuni (este locul unde s-a filmat Harry Poter),  este Government Communications Headquarters și orașul numărul unu în ceea ce privește educația în Marea Britanie. Cheltenham a devenit foarte popular și datorită festivalulrilor internaționale de muzică jazz, literatură și știință care au loc anual în Marea Britanie. Motto-ul orașului este: Salubritas et Eruditio (“Sănătate și Educație“)

 

 

Contact:

read more
Au mai ramas doar 2 saptamani in care te mai poti inscrie la Shakespeare School Essay Competition 2019!
Nu rata sansa de a castiga una dintre cele doua tabere de limba engleza in Marea Britanie si multe alte premii!
14 ZILE! Atat mai ai la dispozitie pentru a te inscrie la cel mai mare Concurs National de Creatie in Limba Engleza – Shakespeare School Essay Competition!
Tot ceea ce trebuie sa faci este sa scrii un scurt eseu original (aproximativ jumatate de pagina de Word), in limba engleza, cu titlul A World with NO Rules (“O lume fara reguli”).
Cum intri in cursa?
E simplu: iti inscrii GRATUIT eseul online, pe SITE-ul competitieiintr-una dintre cele doua categorii de varsta, 11-14 ani (200 de cuvinte) sau 15-19 ani (250 de cuvinte).
Write, race, win!
Cel mai bun si original eseu poate aduce castigatorului (de la fiecare dintre cele doua categorii de varsta) o tabara de studiu la un colegiu de top din Marea Britanie dar si multe alte premii!
ATENTIE! Inscrierile se pot face pana pe data de 31 MARTIE (inclusiv)
Ce poti castiga?
Concursul ofera celor 30 de finalisti premii in valoare de peste 5.000 de euro, constand in 2 tabere de limba engleza in Marea Britanie (pentru marele castigator al fiecareia dintre cele doua categorii de varsta: 11-14 ani si 15-19 ani), cursuri de limba engleza la Shakespeare School, inscrieri gratuite la examene Cambridge, carti, dictionare, rechizite, etc.
Shakespeare School Essay Competition este un concurs national, cu participare GRATUITA, organizat de Asociatia Shakespeare School pentru Educatie.
Afla toate detaliile despre tema, regulament si inscriere de pe pagina competitiei, AICI.
Fa-ti ideile auzite! May the best one win!

Mult succes!

Adriana Alionte
Vicepresedinte
Asociatia Shakeapsreare School pentru Educatie
read more

Cel mai minunat moment al anului – Crăciunul este sărbătorit și de Google într-un mod special. Deși pare că suntem încă departe de Ajunul Crăciunului, Google s-a gândit să ne ofere o mulțime de conținut de calitate dedicat copiilor în spiritul festiv al sărbătorilor de iarnă pentru a răspunde la întrebarea “Ok Google, where is Santa? Ne-am propus să îl urmărim pe Moș Crăciun și să vă ținem la curent cu cele mai frumoase surprize ale finalului de an la Google încercând să vă fim alături. Voi unde veți fi în seara de Crăciun?

Continue reading “Unde este Moș Crăciun?”

read more

Uniqube prin Centrul European de Examinare (EEC) este partener în furnizarea unui nou examen în Romania, OET (Occupational English Test) dedicat cadrelor medicale și recunoscut in 40 de țări.

Occupational English Test (OET) este un test dezvoltat în Australia pentru evaluarea nivelului limbii engleze, dedicat profesioniștilor din industria sănătății și evaluează toate cele 4 aptitudini comunicaționale: ascultare, citire, scriere și vorbire prin intermediul unor scenarii ce fac trimitere la realitățile medicale.

Date de examinare și înscriere
Toate datele de examinare sunt accesibile aici: https://goo.gl/9WF8eq, iar înscrierea se face direct pe site-ul OET: https://goo.gl/FXsKs3.

Recunoașterea internațională OET
OET, care este parte a Cambridge Assessment English și Box Hill Institute, are o tradiție de peste 30 de ani și este acceptat în UK, Australia, Noua Zeelandă, Dubai și Singapore. Decizia de a oferi acest test a venit imediat.”, concluzionează CEO-ul OET, Sujata Stead.

Puteți consulta lista completă a organizațiilor medicale care acceptă rezultatele OET ca dovadă a competenței în limba engleză. aici: https://goo.gl/psrJgE.

Ca noutate, începând cu 1 noiembrie 2017, și NMC (The Nursing and Midwifery Council, UK) a acceptat Occupational English Test (OET), pe lângă IELTS, ca dovadă a competențelor lingvistice a personalului medical, conform comunicatului de presă de pe site-ul www.nmc.org.uk, din 18.10.2017.

Cui se adresează OET?
OET poate fi accesat de către specialiști din următoarele domenii:
Medicină
Stomatologie
Nutriție
Oftalmologie
Ortopedie
Logopedie
Asistente medicale
Ergoterapie
Farmacie
Fizioterapie
Radiografie
Medicină veterinară
Pregătește-te pentru susținerea examenului

Unde pot găsi materiale OET?
Pe site-ul oficial OET puteți accesa o serie de materiale utile pentru pregătirea examenului: www.occupationalenglishtest.org/preparation-portal. sau puteți urmări un exemplu pe https://www.youtube.com/

Prima dată de examinare OET va fi pe 3 decembrie 2017 și înscrierile se pot face direct pe site: https://goo.gl/JLi92b.

Informații suplimentare puteți obține direct la sediul Uniqube sau la:
European Examinations Centre (EEC)
Tel: 031 108 6859
Email: contact@eecentre.ro

read more

Sâmbătă 23 septembrie 2017, de la ora 9.00, vom alerga la Semimarathon-ul organizat de Fundația Comunitară Bacău pentru a susține FONDUL ȘTIINȚESCU – inovație în educație. Startul va fi dat de organizatori la ora 9.00 în Piața Tricolorului și vă invităm pentru a vă înscrie la Cursa comunității dedicată familiilor, prietenilor, ONG-urilor, cluburilor și firmelor din Bacău unde, bineînțeles, vom fi și noi prezenți cu cel puțin un ambasador 🙂 care va alerga pentru a susține cauza Uniqube.

Scopul organizatorilor este de a încuraja și sprijini educația printr-un program de finanțare a proiectelor educaționale ce încurajează pasiunea pentru disciplinele STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics). Partenerii proiectului sunt, la nivel național, Fundația Româno-Americană și Federația Fundațiilor Comunitare din România. În prima ediție, Fondul Științescu a finanțat șapte proiecte cu suma totală de 122.655 de lei, din care 32.586 de lei au fost strânși prin Semimarathon Bacău 2016. Beneficiarii Programului Științescu 2016- 2017 au fost peste 2.500 de elevi băcăuani. Și anul acesta, Științescu Bacău își propune să investească 30.000 de dolari în 8 proiecte.

Toți copii între 6 și 14 ani care iubesc disciplinele STEM vor alerga în CURSA COPIILOR pentru dreptul lor la o educație care să le stimuleze pasiunea, imaginația și curiozitatea.

Regina probelor este cea de Semimarathon, care presupune un traseu de 21 de km (Piața Tricolorului – Strada Războieni – Parcul Cancicov – retur, de șase ori), ce pot fi parcurși individual sau în regim de ștafetă. Anul acesta avem o nouă provocare!

La Cursa Urbană vom descoperi care e legătura dintre arhitectură, cultură și sport și cât de multe crezi că știm despre orașul nostru? Organizatorii propun o cursă prin clădiri interesante din Bacău! Vom descoperi o altă perspectivă asupra orașului… din interior!

Notă:

Aflat la a IV-a ediție, Semimarathon-ul este o competiție sportivă, dar și un eveniment de strângere de fonduri pentru proiecte inițiate de școli și grupuri de inițiativă din Bacău. Cauza susținută este Fondul ȘTIINȚESCU – inovație în educație. Fondul Științescu este la cea de a doua ediție și susține inițiativele care încurajează elevii să descopere lumea fascinantă a științelor exacte.

Cei care nu reușesc să se înscrie în nici o cursă îi invităm să ne susțină prin voie bună, încurajări, și mai ales prin donații pentru proiectele menite să cultive pasiunea elevilor pentru domeniul STEM. Pentru înscriere sau mai multe detalii consultați regulamentul de organizare.

Uniqube! Alergăm pentru educație!

 

read more

Odată cu închiderea evenimentului TEN 2017, Uniqube a reluat cursurile de limbă engleză ale anului școlar 2017-2018 pentru toți interesați de învățarea limbii engleze!

La Târgul Educației Non-formale ne-am distrat, am împărțit fluturașe și am oferit atât informații cât și teste de orientare gratuită celor care doresc să își cunoască nivelul de competență la limba engleză.

Cele mai multe reacții și întrebări le-am primit de la părinții interesați de  Kids English Club unde vom avea cele mai frumoase și mai interesante activități cu cei mici.

Pentru cei mici vom avea activități surpriză, vom învăța cântece și jocuri în limba engleză și ne vom distra cu personajele de pluș până vom descoperi ce stă în spatele lumii imaginare a celor mai frumoase povești spuse vreodată în limba lui Shaekespeare.

Vom avea întâlniri periodice la clubul nostru de lectură (în funcție de nivel, câte o carte pe lună) în care vom dezbate pe înțelesul celor mici cine are dreptate și vom lua partea tuturor personajelor, distrându-ne pe seama lor.

Cursurile de Dezbateri academice și Public Speaking au fost pe locul doi urmate de cursurile de pregătire pentru examene Cambridge.

Pentru a ne organiza începem prin a vă spune că vom avea doar câteva ZILE LIBERE până la sfârşitul anului școlar 2017-2018. Zilele libere nu înseamnă că doar că nu vom merge la școală ci și că ne vom distra, și anume:

Sfântul Andrei (joi, 30 noiembrie)
Ziua Naţională a României (vineri, 1 decembrie)
Ziua Unirii (miercuri, 24 ianuarie)
Ziua Muncii (marți, 1 mai )
a două zi de Rusalii (luni, 28 mai)
Ziua Copilului ( vineri. 1 iunie)

IMPORTANT!

Întrucât școlile organizează oricum cursuri și activități extra-curriculare, în timpul desfășurării programului național Școala Altfel (Să știi mai multe, să fii mai bun) noi vom avea activități surpriză, așa că țineți aproape!

Anul acesta oferim pentru prima dată Pre-testări Cambridge gratuite. Pre-testările se fac pe bază de înscriere până la data de 16 octombrie 2017 și vor avea loc în jurul datei de 15 noiembrie 2017. Pentru că pre-testările sunt gratuite – locurile sunt limitate!

Dacă sunteți curioși cu privire la perioadele în care vor fi susținute teste de progres, putem să vă spunem că acestea vor avea loc între 15 – 20 ianuarie 2018 (pentru semestrul I) și 4 – 8 iunie 2018 (pentru semestrul al II-lea).

Începând de anul acesta vom avea două perioade alocate testărilor de progres (se va evalua progresul înregistrat pentru fiecare competență lingvistică în parte, în funcție de vârsta cursantului). Ne propunem ca testele să fie programate astfel încât să nu se suprapună cu periodele aglomerate la școală, respectiv cu perioda tezelor și de aceea așteptăm și reacțiile voastre.

Și pentru ca să vă convingem că distracția nu se termină vă anunțăm și celelelte activităţi la care vă așteptăm:

  • Ziua Europeană a Limbilor: 26 septembrie 2017
  • Petrecerea de Halloween: sâmbătă, 28 octombrie 2017
  • Concurs Creative Writing U.A.U. = duminică, 18 februarie 2018
  • simulare examene Cambridge English = duminică, 24 februarie 2018

Dacă vor mai exista modificări, datele exacte vor fi anunțate cu o săptămână – două înainte. Voi ce spuneți?

read more

Azi și mâne va avea loc prima ediție a Târgului Educației Non-formale T.E.N. 2017  în Bacău. Și-au anunțat participarea aproximativ 30 de furnizori de servicii de educație non-formală din cele mai diverse domenii. Alături de ei vom fi și noi prezenți cu o frumoasă echipă de voluntari.

Centrul Cambridge Uniqube va oferi pe toată durata târgului teste gratuite de limba engleză pentru orientarea celor care doresc să se înscrie la cursurile de pregătire pentru examenele Cambridge. Alături de teste, care vă promitem că nu vor fi plictisitoare, văm fi însoțiți de voie bună, jocuri și muzică printr-un periplu de ateliere creative.

Ne vor însoți într-un miniconcert trupa “Candle Light și “Age of Tomorrow”, vor avea loc dansuri ale trupei de dans HAKA Club, muzică populară și muzică ușoară.

Deloc de ignorat sunt atelierele de ABC montan și tombola cu premii. Vă așteptăm să ne vedem cu drag, să ne cunoaștem și să vă prezentăm oferta noastră de activități în limba engleză. Alături de teste și panourile informative care ne vor însoți, vă putem oferi în funcție de nevoi pliante și informații despre noi.

Pentru început vă putem spune că ASOCIATIA UNIQUBE vă propune CURSURI și ATELIERE UNICE de LIMBA ENGLEZA:

– PUBLIC SPEAKING (DISCURS PUBLIC ÎN LIMBA ENGLEZĂ)
– ACADEMIC DEBATE (DEZBATERI ACADEMICE)
– KIDS DRAMA (CÂNTECE, JOCURI ȘI TEATRU pentru a învăța LIMBA ENGLEZĂ)
– CAMBRIDGE ENGLISH (PREGĂTIRE în vederea susținerii examenelor Cambridge)
– BUSINESS ENGLISH (ENGLEZĂ PENTRU AFACERI ȘI STRĂINĂTATE)
Printre proiectele unice în domeniul educației nonformale Uniqube a dezvoltat tabere urbane, schimburi de experiență în limba engleză, ateliere creative de dezvoltare în limba engleză.
Uniqube se remarcă în mod special prin serviciile integrate de consultanță educațională privind alegerea parcursului universitar în străinătate și cursuri de limba engleză atât pentru comunicare cât și pentru pentru examene.
Uniqube înseamnă profesionalism, experiență, rezultate și inovație socială în limba engleză. Pentru mult mai multe detalii, nu ezitați să ne vizitați. Vă așteptăm cu drag în parcarea Selgros din Bacau, atât Vineri 15.9.2017 începând cu ora  16:00 cât și sâmbată 16 septembrie 2017 pâna la ora. 14:00.
read more