De Ziua Mondială a Profesorilor…

Uniqube își dorește ca în acest an școlar 2020-2021, cu provocări tehnologice, schimbări metodologice și uneori mici întreruperi la clasă, toate crizele, oportunitățile și speranțele deopotrivă să ne aducă pe noi, profesorii și pe toți cei implicați în educație mai aproape de copii și părinți pentru a sărbători realizările OAMENILOR care dau sens calității de profesor.

În această perioadă am învățat multe lucruri noi despre noi înșine.
Identitatea noastră nu s-a schimbat în ciuda efectelor COVID-19.
Când școlile s-au închis nu am încetat să fim profesori.
Suntem și vom fi în continuare PROFESORI.

Să ne concentrăm asupra priorităților pentru a putea construi un viitor demn!

O educație de calitate!
Pentru toți! Împreună!

Ziua Mondială a Profesorilor (World Teachers’ Day / Journée mondiale des enseignants) este marcata în fiecare an la 5 octombrie ca o zi de recunoaștere a drepturilor și responsabilităților profesorilor din întreaga lume. Ziua marchează anul acesta 54 de ani de la adoptarea în 1966 a Recomandării ILO/UNESCO cu privire la statutul cadrelor didactice.

Tema Zilei Mondiale a Profesorilor 2020 “Teachers: Leading in crisis, reimagining the future” pune în evidentă necesitatea de a susține atât activitatea profesorilor cât și obiectivele dezvoltării durabile ale Agendei 2030 a ONU. Obiectivul de Dezvoltare Globală (ODG) numărul 4 al Agendei 2030 a ONU este dedicat educației și vizează “asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți, în mod egal, precum și promovarea posibilităților de învățare pe tot parcursul vieții“.

Evenimentele ocazionate de Ziua Profesorilor la nivel mondial se vor desfășura în mediul online și vor conține atât evenimente naționale, regionale cât și globale pentru a sărbători tema din acest an. Programul sesiunilor online are ca obiectiv educațional global obiectivul Agendei 2030 a ONU: de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Programul WTD poate fi consultat online la pagina https://en.unesco.org/sites/default/files/wtd-2020-agenda-summary.pdf

Ziua Mondială a Profesorilor 2020 va fi sărbătorită printr-o serie de evenimente virtuale pe parcursul săptămânii 5 – 12 octombrie 2020. Ceremonia de deschidere va începe cu acordarea celui de-al șaselea Premiu Hamdan UNESCO pentru eficacitatea profesorilor, premiu acordat unui număr de trei profesori în valoare totală de 300.000 US$ conform Statutului Premiului UNESCO-Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum pentru practici și performanțe remarcabile în îmbunătățirea eficacității profesorilor.

Ceremonia de deschidere va include, de asemenea, lansarea oficială a noii platforme online Teacher Task Force, un produs emblematic al Grupului de lucru internațional pentru profesori pentru Educația 2030 (TTF), cunoscut în mod obișnuit sub numele de Grupul de lucru pentru profesori. Grupul este o alianță globală de guverne naționale, organizații interguvernamentale, agenții internaționale de dezvoltare, organizațiile societății civile și organizațiile din sectorul privat care lucrează pentru sensibilizarea și extinderea cunoștințelor asupra cadrelor didactice în vederea atingerii Obiectivelor de Dezvoltare Globală ODG 4.

Evenimentele vor fi interactive prin intermediul platformelor online pentru a facilita discuțiile deschise între vorbitori, moderatori și participanți în general. Pentru a vă înregistra în vederea participării la evenimente urmați linkurile de înregistrare din program postat online la https://en.unesco.org/sites/default/files/wtd-2020-agenda-summary.pdf

În țara noastră Ziua Mondială a Educaţiei este marcată odată cu Ziua Mondială a Profesorilor și este sărbătorită distinct de Ziua învățătorului care are loc pe data de 5 iunie. Data de 5 iunie reprezintă data nașterii dascălului, pedagogului, teologului, traducătorului și inginerului român, Gheorghe Lazăr (n. 5 iun. 1779), întemeietorul învățământului românesc modern. Ziua Educației a fost instituită prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 și a fost inclusă în calendarul anual școlar începând cu anul 2013 conform OMEN nr. 3.818 din 3 iunie 2013 .

În România Ziua Educației este sărbătorită începând din anul 1944. La nivel global Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită la 24 ianuarie.

sursa: https://events.unesco.org/event?id=20201069945048

read more

Educația începe cu limbajul” este titlul unui nou raport al Comisiei Europene, care urmărește să sprijine punerea în aplicare a Recomandării Consiliului Uniunii Europene (UE) privind o abordare cuprinzătoare a predării și învățării limbilor străine. Raportul se bazează pe cercetări și pe o serie de seminarii produse de Comisie.

Pentru a sărbători Ziua Europeană a Limbilor în anul 2020 este programată conferința onlineEducația începe cu limbajul” pentru data de 28 septembrie de la ora 11:00 până la 13:00 EEST (Ora de vară din Europa de Est).

Conferința se concentrează pe modul în care UE sprijină competențele multilingvistice în spațiul european al educației. Evenimentul transmis online se adresează unui public larg și se va bucura de participarea comisarului Mariya Gabriel.

read more

Hello! Hola! Guten tag! Bonjour! …
În câte feluri știi să spui Bună ziua?

Ziua Europeană a Limbilor (ZEL) sărbătorită anual la data de 26 septembrie pune în valoare varietatea limbilor vorbite în Europa pentru a promova diversitatea lingvistică și culturală a Europei și pentru a încuraja învățarea limbilor străine la orice vârstă – pe tot parcursul vieții, nu numai în contexte școlare, ci și în afara acestora.

Ziua europeană a limbilor a fost adoptată în anul 2001 de Comisia Europeană și de Consiliul Europei, instituții ce reprezintă 800 de milioane de europeni din 47 de țări. La evenimentele ZEL participă numeroase institute culturale și lingvistice, asociații, universități și mai ales multe școli și licee. Lansată în Anul european al limbilor (2001) Ziua europeană a limbilor se sărbătorește de atunci an de an. Cursuri de limbi străine, jocuri, dezbateri, conferințe, emisiuni radio etc. au loc în întreaga Europă.

Anul acesta ZEL a adus pentru prima dată în prim planul capitalei europeane cu aproximativ 1,2 milioane de oameni care vorbesc peste 100 de limbi diferite necesitatea constituirii unui Consiliu Guvernamental al Multilingvismului. Cu această ocazie, ministrul belgian pentru multilingvism Sven Gatz a apreciat că “a cunoaște mai mult decât o limbă înseamnă a lărgi oportunitățile economice și implicit gama de locuri de muncă; înseamnă a te face capabil să participi mai pe deplin la viața politică și socială; înseamnă a înțelege și de a aprecia mai bine alte culturi“.

Nicola Beer – Vice-președintele Parlamentului European, Agnieszka Walter-Drop – Directorul General de Logistică și Interpretare pentru Conferințele Parlamentului European, Valter Mavrič – Directorul General pentru Traduceri și Jaume Duch Guillot – Directorul General al Departamenului de Comunicare au susținut deopotrivă nevoia de comunicare în toate limbile materne ale bătrânului continent. În același timp, pentru conservarea valorilor culturale și dezvoltarea pieței unice digitale participanții au subliniat nevoia stringentă de a asigura cetățenilor Uniunii o bună cunoaștere a cel puțin uneia dintre limbile care se predau la școală în afara limbii materne.

ZEL este doar una dintre inițiative lingvistice europene deja consacrate care contribuie la întărirea la promovarea predării și învățării limbilor străine și a bogatei diversități culturale a Europei.

Membrii clusterului EUNIC România (Rețeaua Institutelor Naționale de Cultură din Uniunea Europeană), cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România au organizat zilele acestea și la Bacău întâlniri cu tinerii pentru a descoperi bogatul patrimoniu cultural și lingvistic al Uniunii Europene (Colegiul Național de Artă ”George Apostu”, Liceul Teoretic “Henri Coanda” Bacau și Școala Gimnaziala ”I.I. Mironescu” din Tazlau). În această perioadă au loc competiții de traduceere și discurs, Living Library of European Projects, competiții radio (21-25 septembrie) și jocuri quiz Kahoot (26-30 September PIN: 01740971)

Evenimentele anului 2020 oferă și alte provocări neașteptate în ceea ce privește organizarea evenimentelor ZEL atât în ​​siguranță, cât și atractive pentru un număr cât mai mare de participanți.

Pentru activitățile cu tinerii, Centrul European de Limbi Moderne al Consiliului Europei din Gratz a pregătit alături de cele câteva idei care iau în calcul distanțarea socială și o valoroasă brosură cu tilul “AGENTUL SECRET” pentru a veni în ajutorul căutătorilor de provocări lingvistice.

Portalul european de resurse pentru profesori și personalul școlii în 23 de limbi “Education Gateway” prezintaă în luna septembrie articole noi, videoclipuri și știri despre multilingvism.

În plus, o campanie de socializare care se va concentra pe tot parcursul lunii septembrie pe povești, videoclipuri și interviuri din întreaga UE va arăta cum traducerea a contribuit la o mai bună asistență medicală în timpul pandemiei COVID-19, modul în care a facilitat de-blocarea digitală și importanța sa pentru politică și afaceri.


Pagini web utile:

Consiliul Europei – pagina dedicată Zilei europene a limbilor (ZEL)
https://ec.europa.eu/education/events/european-day-of-languages-2020_en

Comisia Europeană – pagina dedicată Ziua Europeană a Limbilor (ZEL)
https://edl.ecml.at/Events/EuropeanCommission/tabid/3211/Default.aspx

Pagina FB – Reprezentanța Comisiei Europeane în România
https://www.facebook.com/comisia.europeana.in.romania/

Evenimente organizate de Centrul European de Limbi Moderne al Comisiei Europeană pentru a sărbători Ziua Europeană a Limbilor 2020
https://edl.ecml.at/Events/EventsDatabase/tabid/1772/language/en-GB/Default.aspx

Evenimente organizate de Direcția Generală Traduceri, din cadrul Comisiei Europene pentru a sărbători Ziua Europeană a Limbilor 2020
https://ec.europa.eu/info/departments/translation/edl

Direcția Generală Traduceri Comisia Europeană pe FB
https://www.facebook.com/translatingforeurope

Platforma de sprijin lingvistic online Erasmus+, Comisia Europeană
https://erasmusplusols.eu/ro/


Pagina FB – Rețeaua Institutelor Naționale de Cultură din Uniunea Europeană
https://www.facebook.com/events/319063942526609/

Parteneri EDL în România:
Institutul Goethe ,
Institutul Polonez,
Institutul Cervantes,
Institutul Camões,
British Council,
Fundaţia Culturală Greacă,
Institutul Cultural Maghiar București,
Institutul Yunus Emre,
Institutul francez

read more

Uniqube a deschis larg porțile hubului de educație pentru anul școlar 2020 – 2021.

Anul acesta provocările sunt deosebit de mari pentru toți cei care se alătură centrului Uniqube. Dacă doriți să cunoașteți provocările noastre vă invităm să ne trimiteți un mesaj pe aplicația Whatsapp, la nr. de tel. 0745432592.

Uniqube a deschis larg porțile hubului de educație pentru anul școlar 2020 – 2021.
 
Anul acesta provocările sunt deosebit de mari pentru toți cei care se alătură centrului Uniqube. Dacă doriți să cunoașteți provocările noastre vă invităm să ne trimiteți un mesaj pe aplicația Whatsapp, la nr. de tel. 0745432592.
 
In fiecare an, Uniqube a oferit cursuri de calitate, confirmate de reușitele la examene recunoscute național și internațional. Uniqube vă propune noi experiențe educaționale, printr-o serie de cursuri si cluburi care, impreună, construiesc o nouă identitate.
 
Limba engleză pentru examenele Cambridge si IELTS, toate nivelurile CEFR (A1, A2, B1, B2, C1, C2), cu prof. Gabriela Laslău.

Teatru în limba engleză, cu actorul Ștefan Huluba si prof. Gabriela Laslău.

Clubul de Public Speaking AGORA MANIA, afiliat la Agora Speaking International, cu prof. Gabriela Laslău

Clubul de Dezvoltare Personală (Dezbateri, Oratorie si Gândire Critică), cu prof. dr. Nicoleta Zărnescu si prof. Gabriela Laslău

Istorie pentru examen de bacalaureat și admitere la facultate, cu prof. dr. Nicoleta Zărnescu

Limba română pentru evaluare națională, bacalaureat și admitere la facultate, cu prof. dr. Mihaela Chiribău (doar online)

Matematica pentru examene naționale, bacalaureat si admitere la facultate, cu prof. Paul Stanciu

Care sunt pașii pe care trebuie să-i faci pentru a participa la hubul educațional Uniqube?

Trimiteți-ne un mesaj pe aplicația Whatsapp, la nr. de tel. 0745432592.

read more